Ce înseamnă SEO? Ghid SEO complet pentru 2019

Cu siguranță ai auzit despre optimizarea pentru motoarele de căutare. Sau despre serviciile SEO, cu rol în creșterea vizibilității website-urilor în motoarele de căutare.

În cele ce urmează vei afla ce înseamnă o campanie SEO și cum te ajută această în creșterea notorietății și vizibilității online. De asemenea, vei descoperi că SEO cuprinde mai multe tehnici, ce trebuie implementate atât la nivel de conținut, cât și la nivel de imagini, design web sau link-uri, interne și externe.

Așadar, SEO, pe înțelesul tuturor

SEO înseamnă optimizarea unui website pentru motoarele de căutare. Cu alte cuvinte, SEO este arta clasării unui website în top-ul rezultatelor unui motor de căutare, în secțiunea neplătită, organică.

Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) este procesul de optimizare a conținutului unui website, astfel încât un motor de căutare să-l găsească interesant și să-l afișeze în topul rezultatelor, pentru căutări efectuate în baza unor cuvinte cheie vizate.

Când vine vorba de SEO, sunt implicate trei componente: website-ul tău, motorul de căutare și internautul. Dacă ai un articol despre „cum sa faci lasagna vegana”, dorești ca motorul de căutare să-l arate ca rezultat de top tuturor celor care caută expresia „lasagna vegana”.

Statistici SEO și de trafic

Conform celor mai recente statistici, aproximativ 75% dintre internauți folosesc motorul de căutare Google atunci când caută produse și servicii online. Primele 5 rezultate afișate în Google primesc aproximativ 70% din trafic. Combinând cele două aspecte anterior menționate, concluzionăm nu doar că SEO este important, ci și că notorietatea unui brand depinde 100% de prezența în Google.

White hat SEO versus Black hat SEO

Există tehnici SEO diferite, de la un specialist SEO la altul. Tehnicile sunt diferite, însă principiul este același. Se urmăresc aceleași etape SEO, însă tehnica de obținere a rezultatelor este diferită. Unii specialiști lucrează mai mult la nivel de conținut, implementând o strategie de content marketing de succes. Alți specialiști SEO se focusează pe câștigarea cât mai multor backlink-uri, din surse sigure și de calitate.

Indiferent de tehnicile SEO folosite și implementate la nivelul unui website, trebuie să ții cont de utilizarea unor metode curate, care să te conducă spre rezultate de durată, obținute în mod natural.

Ce înseamnă White hat SEO?

Tehnicile white hat SEO fac referire la acele acțiuni desfășurate în mod natural, prin conținut de calitate, structură ușor de parcurs, guest-blogging, promovări prin e-mail și Social Media, etc. Se spune că o tehnică white hat SEO bine aplicată poate valora cât zece tehnici black hat.

Ce înseamnă Black hat SEO?

Acest tip de SEO se concentrează pe optimizarea conținutului doar pentru motorul de căutare, fără a lua în considerare latura umană. Există mai multe tehnici de black hat SEO de care trebuie să te ferești: conținutul invizibil în website, paginile doorway, keyword stuffing, conținutul duplicat, schimburile excesive de linkuri, etc.

SEO On-Page și SEO Off-Page

Atunci când se începe o campanie SEO, se urmăresc două direcții importante: acțiunile SEO ce se desfășoară în interiorul website-ului (meniu, conținut, titluri, linking intern, structura paginilor) și acțiunile SEO ce se desfășoară exterior website-ului. Împreună, cele două tipuri de acțiuni formează strategia SEO de bază, de aplicat la nivelul oricărui website, indiferent de natura lui (blog, magazin online, website de prezentare servicii). Rezultatele nu se obțin decât dacă cele două tehnici merg mână în mână.

SEO On-Page

Există trei mari aspecte SEO On-Page cărora trebuie să le acorzi atenție. Primul și cel mai important este Conținutul. „Conținutul este rege” este, și astăzi, de actualitate, pentru că, atunci când cineva face o căutare, își dorește ca rezultatele accesate să-i ofere informațiile de care are nevoie. Un conținut care se dorește citit este un conținut pe placul motoarelor de căutare.

Selecția cuvintelor cheie este al doilea aspect SEO care primează, în cazul unei campanii SEO de succes. Întotdeauna atenția trebuie să se îndrepte către acele cuvinte cheie ce înregistrează un volum de căutare mare și competiție mică. Concurența dictează, de asemenea, lista de cuvinte cheie pe baza căreia să dai start campaniei SEO.

Arhitectura website-ului este al treilea aspect important într-o campanie SEO de succes. Un website cu o structură ușor de urmărit este un website ce poate câștiga vizibilitate naturală, organică. Arhitectura simplă permite o navigare ușoară. O arhitectură bună duce la o experiență excelentă pentru utilizator. Încărcarea rapidă a website-ului, conexiunea sigură și web design-ul mobile friendly sunt aspecte care conving utilizatorii să rămână în website. Ideal este ca arhitectura acestuia să fie stabilită înainte de achiziționarea numelui de domeniu.

SEO Off-Page

La nivel extern, trebuie acordată o atenție deosebită calității link-urilor obținute, ancorelor de text folosite, numărului de link-uri.

Calitatea link-urilor înseamnă totul în SEO, când vine vorba de acțiunile SEO Off-Page. Cu alte cuvinte, calitatea link-urilor contează mai mult decât cantitatea acestora. Textul ancoră este textul pe care îl utilizează alte website-uri atunci când fac legătura cu website-ul tău. Regula de bază a unui anchor text de calitate este următoarea: cu cât ancora text este mai naturală, cu atât mai bine.

Cum te ajutăm noi?

Prin servicii profesionale de link building, campanii SMM, web design și SEO. Știm să le îmbinăm perfect, astfel încât produsul final să fie 100% SEO Friendly. Intră în legătură cu experții noștri, folosindu-te de adresa noastră de email office@dancovision.com sau de numărul nostru de telefon +0 31 101 58 27.

NOUTĂȚI

Articole similare