DigitalU dă aripi educației

Trăim într-o lume în care există doar două viteze: repede și, respectiv, mai repede. Atunci când clipești, se întâmplă atâtea lucruri în jurul tău, încât, oricât te-ai strădui, nu reușești să mai ții pasul. Într-o fracțiune de secundă, au loc atâtea schimbări, încât singura ta șansă este să te readaptezi permanent, pentru că, odată rămas în urmă, nu te mai așteaptă nimeni.

Schimbarea începe cu tine

Așa că alergi continuu, cu o viteză amețitoare, până uiți complet de tine. Te oprești brusc, pentru o clipă, și realizezi că îți lipsește ceva. Nu din punct de vedere material, ci spiritual. Ai uitat să te bucuri de lucrurile mărunte, s-a așezat praful peste valorile tale. Abia ai timp pentru tine, darămite pentru cei din jur. Să nu mai vorbim de cei aflați la ananghie, pe care, într-o vreme, obișnuiai să îi ajuți, așa cum puteai. Era o vreme în care bunătatea nu era privită pieziș, așa cum se întâmplă astăzi.

E un lucru pe care fiecare dintre noi l-a lăsat să se întâmple și nu a încercat să îl schimbe. Cât de puțin. A fost lăsat constant pe mâine. Schimbarea începe, însă, cu fiecare dintre noi, așa că, astăzi, îți propunem să ne oprim împreună pentru o clipă. Să ne uităm la noi și să aruncăm o privire fugară și la cei din jur. Așază-te comod, nu e capătul lumii dacă te relaxezi câteva minute, cât citești aceste rânduri. Îți promitem că te vom ține la curent, vom alerga cot la cot cu tine.

Educația dă aripi”

În acest vârtej, în care ne mișcăm cu o repeziciune uluitoare, am prins din zbor (cum altfel?!) informația că, la 120 de kilometri distanță de București, în Slobozia, un oraș cu nici 50.000 de locuitori, sunt copii și adulți care sunt nevoiți să meargă cu o singură viteză, încetul cu încetul. Concret, câțiva adulți s-au hotărât să dea aripi educației și, astfel, să învețe mai mulți copii din căsuțele de tip familial să zboare, ca să nu fie luați pe sus și azvârliți cât colo.

Așa că au pus bazele unui proiect de tip after-school, “Educația dă aripi”, care, în perioada aprilie 2016-aprilie 2017, își propune să ajute 40 de copii mai puțin norocoși, cu vârste între 4-18 ani. Cum? Educându-i sau, după caz, asistându-i, în încercarea de a contribui la dezvoltarea intelectuală și emoțională a acestora, la reducerea comportamentelor negative și a sentimentului marginalizării și la creșterea stimei de sine și a capacității de adaptare comportamentală și școlară. Pas cu pas, încetul cu încetul.

Noi ne-am implicat, e rândul tău

Știm cu toții că, în ziua de astăzi, educația presupune o muncă fantastică, dar și investiții pe măsură. Uneori, ne descurcăm singuri. Alteori, avem nevoie de o mână de ajutor. Lucrurile nu stau altfel nici în acest caz. Așa că noi, cei de la DigitalU, am ales să nu lăsăm nimic pe mâine, când nu știm ce va fi să fie, și să ajutăm astăzi, când știm că e nevoie. Și am făcut-o. Așa cum am putut, așa cum am știut mai bine. Pentru ei, surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât a venit din partea unor necunoscuți. Dar acești necunoscuți nu erau străini de cei din jur și de nevoile lor.

Timpul nu avea răbdare nici atunci când totul se desfășura la o viteză normală, darămite acum. Ia și tu legătura cu ei astăzi, nu o lăsa pe mâine, și vezi dacă și cum poți ajuta. Pentru a da aripi educației, sigur e nevoie și de tine. Trimite un pachet cu rechizite (întreabă, totuși, înainte care sunt materialele educaționale de care au nevoie), oferă o donație sau implică-te ca voluntar.

Într-un fel sau altul, și tu poți ajuta.

NOUTĂȚI

Articole similare

2 răspunsuri

  1. Sunt mama a doi copii și as dori sa ajut și eu cu ce pot alți copii ce ar avea cu adevărat nevoie se sprijin.

Comentariile sunt închise.