Dacă întrebi în jur care sunt diferențele între marketing și advertising, există șanse să nu primești un răspuns concret. Iar asta, întrucât, pentru cei mai mulți, există o diferență subtilă, care, de cele mai multe ori, este greu de explicat. Într-adevăr, sunt două discipline care au multe în comun, dar care se și diferențiază. Pentru a vedea care sunt deosebirile dintre cele două discipline și cum fiecare dintre ele te poate ajuta, trebuie să înțelegi mai întâi bazele fiecăreia.
Ce este marketing-ul?
Pe scurt, marketing-ul se referă la comunicarea dintre o companie și publicul său. Practic, marketing-ul presupune un set de activități și procese de creare și comunicare a unor mesaje cu valoare pentru consumatori, clienți, parteneri și publicul larg. Marketing-ul implică multiple tehnici, precum segmentarea pieței, identificarea publicului țintă, adoptarea strategiei potrivite, promovarea produselor sau serviciilor, etc., și scoate în evidență următoarele elemente cheie: produsul/serviciul, prețul, plasarea/localizarea și promovarea.
Produsul/serviciul este un element care se adresează nevoilor sau cererilor consumatorului. Prețul, suma pe care un client o plătește pentru un produs sau serviciu, determină profitabilitatea companiei și succesul sau insuccesul acesteia. Produsul trebuie plasat în așa fel încât accesul consumatorului la el să fie facil. Plasarea unui produs/serviciu implică diverse strategii, printre acestea numărându-se distribuția selectivă, franciza sau distribuția exclusivă. În fine, toate acțiunile de comunicare pe care o companie le adoptă pentru a furniza informații despre produsele/serviciile sale sunt considerate acțiuni de promovare. Promovarea presupune, la rândul ei, diverse tactici și strategii.
Ce este advertising-ul?
Advertising-ul este definit ca o formă de comunicare de marketing folosită de companii pentru a își promova produsele și/sau serviciile. În esență, advertising-ul este o componentă a marketing-ului. Cu alte cuvinte, dacă privești marketing-ul ca pe un tort, de exemplu, atunci advertising-ul este o felie consistentă din acest tort. Scopul principal al advertising-ului este acela de a influența comportamentul consumatorului prin promovarea produselor/serviciilor oferite de companie.
La rândul lui, advertising-ul propune mai multe direcții de abordare. Astfel, advertising-ul cognitiv, de exemplu, poate fi explicat prin modul în care consumatorul procesează informațiile comunicate de companie. În acest caz, advertising-ul presupune prezentarea informațiilor într-un mod care să stârnească interesul consumatorului. O altă direcție de abordare o reprezintă advertising-ul afectiv, caz în care consumatorul se regăsește în produsele/serviciile oferite. Astfel, advertising-ul ar trebui să rezoneze cu așteptările afective ale consumatorului. Ce urmează? Simplu, momentul în care consumatorul achiziționează produsul.
Hai să bem o cafea împreună și să îți explicăm pe îndelete cum se diferențiază marketing-ul de advertising. Și, apoi, să îți propunem o strategie integrată de marketing pentru afacerea ta.
Articole similare

Cum să valorificați prezența pe LinkedIn pentru marketing-ul B2B?
LinkedIn a devenit o platformă esențială pentru marketingul B2B, oferind oportunități valoroase pentru a vă conecta direct cu liderii industriei și decidenții. Implementarea unei strategii

The Krown:11 – spațiul creativ unic în România cu oportunități pentru orice business al viitorului
Pentru Danco Vision, 2024 a fost un an foarte complex din toate punctele de vedere. În afară de business-ul principal, anul trecut a apărut, ca

Marketing Mix Online-Offline: Experiențe Hibride pentru 2026
Marketing Mix Online-Offline: Experiențe Hibride pentru 2026 În 2026, granița dintre digital și offline nu mai există. Brandurile care reușesc să creeze experiențe hibride, integrând



