daniel ionescu
Management

Daniel Ionescu

CEO & Founder

Cea mai bună cale de a prezice viitorul este să-l creezi“.

Peter Drucker

Daniel Ionescu a încercat întotdeauna să-și definească viitorul, nu doar să-l accepte. Viziunea i-a dat curaj, iar curajul i-a inspirat acțiunile. Indiferent de vârstă sau de experiență, Daniel a reușit să creeze, să lanseze trenduri și să inoveze acolo unde părea că nu mai este nimic de schimbat.

Pasionat de media încă de pe băncile școlii

La vârsta de 10 ani, fiind elev la Școala 117 din București, Daniel a făcut primul pas în lumea media, înființând ziarul școlii, în limba engleză (Learn English With Us). Până la 15 ani au urmat alte două proiecte de publicații școlare, Vivat Copilăria și Extrem XX+1. Ca licean, a făcut voluntariat și la un ziar local din Câmpina, coordonând o rubrică permanentă. Elev al Liceului de Informatică, la doar 16 ani, Daniel a debutat și în lumea televiziunii, pe Prima TV, unde a produs și prezentat emisiuni TV educative și de divertisment, până la momentul absolvirii.

Intersecția dintre coordonatele literare A-Z și cele binare 0-1 a stat la baza unei formări aparte a lui Daniel, cu abilități de procesare și transmitere eficientă a oricărui tip de mesaj, dar și capacitatea de a înțelege și modela peisajul digital. Această combinație îi oferă un avantaj crucial, într-un context în care comunicarea online domină relațiile sociale și de business.

Primii pași în carieră făcuți de pe vremea studenției

Formarea profesională a lui Daniel a continuat din 2002 cu Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, secția Automatică și Calculatoare, din cadrul Politehnicii București, în limba engleză. Din anul II a început să lucreze în calitate de consultant IT pentru Auditeco – o companie românească de top, ce prestează servicii de consultanță în domeniul mediului. A urmat o poziție de Manager de Marketing Online & SEM la Hass Web Design, precum și o primă tentativă antreprenorială în proiectul 3D Management. Aceste experiențe profesionale i-au oferit lui Daniel o înțelegere profundă a peisajului digital și a domeniului emergent al marketingului online. Și-a completat profilul academic, absolvind Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, unde a obținut o dublă calificare – de inginer diplomat. Această combinație unică de abilități tehnice și competențe lingvistice a consolidat  viitorul său parcurs în domeniul tehnologiei digitale și comunicării.

Începutul unui vis ce va deveni realitate

Pornită inițial ca o încercare de a suplimenta fondurile de care orice student are nevoie, povestea Danco Vision Interactive, ulterior Danco Vision Agency,  a evoluat de la 2 angajați într-o garsonieră, creând website-uri pe calculatoarele personale, la o revoluție digitală, care durează deja 18 ani și scrie istorie într-un domeniu în care a inova este normal, nu un efort opțional.

Danco Vision a fost mai mult decât un experiment de business. Fondată în 2006, agenția este materializarea viziunii lui Daniel despre o agenție de servicii digitale comprehensive. Sub bagheta sa managerială, Danco Vision s-a transformat, an după an, într-un bastion al inovației, oferind o gamă largă de servicii digitale, de la design web la strategii de marketing online, pentru clienți din întreaga lume. Succesul companiei este o reflexie a angajamentului lui Daniel pentru excelență, inovație și o abordare centrată pe client.

Danco Vision de azi și de mâine

Viitorul este desenat și programat constant la Danco Vision, datorită unor premiere și inovații rezultate din gândirea avangardistă a unui CEO și efortul creativ al unei echipe valoroase de oameni cu care Daniel lucrează. Transformarea Danco Vision într-o agenție full-service 360, gata să stabilească noi standarde de performanță în digital sau lansarea, în premieră, a serviciilor de publicitate și consultanță de business pentru realitatea virtuală și Metaverse, sunt repere de creativitate și inovație.

Mereu conectat la cele mai noi trenduri tehnologice cu impact în marketing-ul digital, Daniel a înțeles impactul disruptive al AI-ului asupra acestei industrii, implementând controlat aceste tehnologii emergente în fluxurile de lucru ale agenției. Acest pas a dus la o creștere substanțială la nivel de creativitate, eficiență și calitate a serviciilor pentru clienți.

O pasiune deosebită pentru SEO

Daniel este totodată un consultant SEO cu recunoaștere globală. Abilitățile sale unice în această zonă au făcut ca acest serviciu să fie unul dintre principalele atuuri ale Danco Vision, permițând gestionarea de campanii SEO în peste zece piețe și limbi. Tot Daniel a reușit să facă din Danco Vision una dintre puținele agenții cu know-how solid pe zona de iGaming, cu un portofoliu important de clienți internaționali.

Inovațiile constante, reputația serviciilor oferite și evoluția accelerată au adus Danco Vision în vizorul unor branduri din ce în ce mai mari. Mobilizând toată forța creativă a unei echipe ce crește de la lună la lună, Daniel a reușit să îmbogățească portofoliul Danco Vision cu clienți de notorietate din industrii diverse: retail, energie, finance, real estate, tech, iGaming, automotive etc.

Daniel investește constant în oamenii cu care lucrează, având abilitatea de a descoperi talente și de a maximiza calitățile fiecărei persoane. Cu suficiente resurse umane și motivația potrivită, Danco Vision și-a adăugat în timp o nouă valență – viteza – livrând astfel rezultate mai bune într-un timp mai scurt. De aceea, Daniel se poate mândri că a dezvoltat, poate, cea mai eficientă agenție de marketing digital din România.

Dincolo de proiectul de suflet Danco Vision, călătoria antreprenorială a lui Daniel a fost marcată de diverse inițiative, inclusiv co-fondarea unui startup de arhitectură și design interior și experiența de consiliere din cadrul Ministerul Mediului din România. Participă la evenimente internaționale ale diverselor industrii, la conferințe, ca speaker sau la training-uri unde își șlefuiește abilitățile sau dobândește altele. Aceste experiențe demonstrează versatilitatea și ambiția de a experimenta noi orizonturi.

Living the dream

În acest moment, Daniel își trăiește visul creativ, fiind fondatorul și CEO-ul unei companii care și-a aniversat „majoratul” de 18 ani pe piață, are o cifră de afaceri de peste 3 milioane de euro și se află în top 3 agenții de profil. A plecat de la 2 angajați și acum coordonează o echipă de peste 40 de specialiști, care oferă servicii digitale complete clienților atât local, cât și global.

Călătoria sa de la editorul unui ziar școlar la CEO al unei agenții digitale de top este o poveste captivantă despre pasiune, dedicare și urmărirea neobosită a unei viziuni, si este deopotrivă o dovadă vie a parcursului pe care partenerii si clienții Danco Vision îl pot avea alături de Daniel.