Ecourile concursului “Master of Digital”, cu premii în valoare totală de 200 de euro, sunt departe de a se fi stins. Desfășurat în perioada 26 mai-16 iunie, pe pagina de Facebook a DigitalU, concursul nu s-a încheiat odată cu premierea câștigătorilor.
Într-adevăr, Carmen Stănciuc și Irina Maria Zaharia au dat dovadă de creativitate și originalitate, diferențiindu-se astfel de toți ceilalți participanți la concursul “Master of Digital” și câștigând, de altfel, cele două premii puse în joc, în valoare de 150 de euro și, respectiv, 50 de euro.
Partenerii “Master of Digital”
Pe parcursul desfășurării concursului, însă, nu au fost singurele voci care s-au remarcat. Iar “Master of Digital” nu s-ar fi bucurat de aceeași popularitate, dacă oamenii din umbră nu s-ar fi implicat activ. Astăzi, a sosit momentul în care cei care au stat în spatele cortinei să ajungă în lumina reflectoarelor, o postură cu care Simona Halep, care, la rândul ei, ne-a susținut, este deja obișnuită.
Sunt oameni pe care îi cunoașteți, prieteni buni cu inspirația și creativitatea, oameni cu voci puternice în mediul online, cu bloguri care nu mai au nevoie de vreo prezentare. Iar mulțumirile noastre sincere merg către Marius Ovidiu Călugăru, Mihaela Pasere, Atena Ivanovici, Ramona Lengyel, Anca Vrînceanu.
Pe scurt, către oamenii care au făcut ca “Master of Digital” să ajungă în atenția voastră, a tuturor. Fără ei, lupta pentru titlul de “Master of Digital” nu ar fi fost la fel de interesantă . Tocmai de aceea, “Master of Digital” nu se putea încheia cu premierea câștigătorilor, ci trebuia să mai facă un pas, cel în care noi, cei de la DigitalU, să trimitem mulțumirile noastre către:
– https://jurnaluliubirii.com/
Articole similare

Vizibilitatea în AI: cum câștigi autoritate în rezultatele generate de AI
Peisajul digital trece printr-o schimbare profundă: de la clasicele rezultate organice din Google, la răspunsuri directe generate de modele de inteligență artificială. Acestea apar sub

Inteligența artificială și social media: cum creăm noul tip de conținut AI?
Inteligența artificială (AI) redefinește modul în care este creat conținutul AI pe platformele de social media. De la texte și imagini până la videoclipuri generate

Ghid pentru alegerea celei mai bune agenții SEO în România
Alegerea unei agenții SEO competente este esențială pentru succesul online al afacerii tale. Criteriile de selecție includ experiența, transparența și personalizarea serviciilor. Acest ghid te



