
Înainte de a-ți prezenta cei 5 pași pentru a obține rezultate organice pentru business-ul tău, aș vrea să definim termenul de engagement organic.
Dacă despărțim conceptul în două, atunci ne vom referi la engagement ca la interacțiunea pe care utilizatorul o are cu tipul tău de conținut, iar termenul de organic îl vom defini prin cuvântul “natural”.
Așadar, această interacțiune naturală se formează atunci când utilizatorul găsește conținutul tău și reacționează voit la ceea ce ai postat, fără promovare plătită.
Acum, hai să vedem care sunt pașii către rezultate organice cât mai bune:
Consistență – acest lucru presupune postări periodice, la orele și în zilele în care publicul tău țintă petrece cel mai mult timp pe rețelele sociale. Te poți folosi de un calendar editorial care să te ajute să pregătești în avans subiectele pe care vrei să le aduci în atenția consumatorilor tăi și să menții astfel o frecvență optimă a postărilor.
Conversație – include postări care să îi facă pe utilizatori să reacționeze și să se alăture discuției. Cum? Vorbește mai puțin despre brandul tău și mai mult despre lucrurile și situațiile cu care publicul tău se poate identifica ori poate rezona.
Reciprocitate – distribuie pe contul tău story-urile în care ești etichetat și răspunde comentariilor ori întrebărilor pe care le primești în privat. Algoritmul va înțelege că pe pagina ta există interacțiune, iar utilizatorii sunt interesați de ceea ce oferi. Astfel, va afișa mai des conținutul pe care tu îl distribui.
Factorul uman – adesea postările cu cel mai mare engagement sunt cele în care tu și/sau echipa sunteți prezenți. Și nu e de mirare, căci rețelele sociale sunt despre oameni, nu despre produse ori servicii. Așadar, încercă să umanizezi brandul ori de câte ori ai ocazia.
Raportul – asigură-te că la sfârșit de lună evaluezi performanța business-ului tău pe Social Media și acorzi atenție atât ideilor și subiectelor care au mers bine, cât și celor care necesită îmbunătățiri. Apoi, Perfecționezi și Repeți!
Tu cum reușești să-ți îmbunătățești engagementu-l organic?
Îmi poți lăsa răspunsul tău în comentarii, împreună cu întrebările ori subiectele pe care ți-ar plăcea să le abordăm în viitor.
Nu uita să dai like și subscribe.
Până data viitoare,
Spor la engagement organic!
Articole similare

Internship #webdesign cu Danco Vision
„Nu ai experiența necesară pentru a obține acest post!” este un răspuns adesea întâlnit la început de drum. Noi suntem Danco Vision și, pentru noi,
Dacă business-ul tău nu e online, nu te numeri printre câștigători
Nu este pentru prima oară când îți spunem că, dacă business-ul tău nu există în mediul online, nu te numeri printre câștigători. Dimpotrivă. Gândește-te că

Este brandul tău potrivit pentru promovare pe Instagram?
În ziua de azi, într-o piață concurențială acerbă în multiple industrii, este vital pentru multe branduri să fie prezente și active pe canalele de social