Ce face un web developer?

Site-urile web pe care le navighezi zilnic, cadourile pe care le comanzi de pe canapea și știrile pe care le citești online există datorită domeniului numit web development. Astfel, ce face un web developer? Un astfel de expert proiectează, construiește și implementează site-uri web funcționale. 

Ca să înțelegi mai bine profesia unui web developer, citește rândurile de mai jos și află mai multe informații relevante despre această meserie. Doar în felul acesta poți ști cu exactitate care sunt modurile în care te poate ajuta un web developer.  

Tipuri de web developeri 

Înainte de a afla cu exactitate cu ce se ocupă un web developer este bine să cunoști câte tipuri de specialiști de acest fel există. 

Dezvoltatorii web se încadrează în una dintre cele trei categorii: dezvoltatori back-end, dezvoltatori front-end și dezvoltatori full-stack.  

  • Dezvoltatorii web back-end creează structura site-ului web, scriu coduri și verifică funcționalitatea liniilor de cod. Cu alte cuvinte, se asigură de felul în care rulează site-ul web. 
  • Dezvoltatorii web front-end lucrează la partea vizuală a site-ului. Altfel spus, au grijă de paginile pe care utilizatorii le văd, cunoscute și sub numele de interfațe. Ei proiectează aspectul fizic al fiecărei pagini, integrează elemente grafice și folosesc HTML și JavaScript ori alte limbaje de programare, pentru a îmbunătăți site-ul. 
  • Dezvoltatorii full-stack fac atât munca unui dezvoltator back-end, cât și a unui dezvoltator front-end. Acești dezvoltatori au cunoștințele necesare pentru a construi un site web complet. Cu toate acestea, dezvoltatorii back-end și front-end sunt specializați pe anumite ramuri, pe care le stăpânesc de la A la Z, pe când un full –stack cunoaște doar informațiile de bază din cele două.  

Ce face un web developer? – Sarcinile și atribuțiile din fișa de post 

Responsabilitățile de zi cu zi ale unui web developer pot include: 

  • Proiectarea interfețelor și a meniurilor de navigare; 
  • Scrierea și revizuirea codurilor pentru site-uri, de obicei HTML, XML sau JavaScript; 
  • Integrarea conținutului multimedia pe site; 
  • Testarea aplicațiilor web; 
  • Rezolvarea problemelor legate de performanță sau experiența utilizatorului; 
  • Colaborarea cu designeri, dezvoltatori și alți specialiști. 

Dacă un dezvoltator web își îndeplinește munca corect, site-ul web ar trebui să fie simplu, cât să poată fi navigat ușor, însă, în același timp, complex, astfel încât să fie atractiv pentru utilizatori. 

Ce face un web developer pe etape 

  • Informare și planificare 

Pentru început este foarte important să fie înțeles scopul pentru care un client își dorește un site web.  

În cazul în care acesta își dorește să vândă produse, are nevoie de un e-commerce, iar dacă dorește doar să-și prezinte serviciile pe care le oferă, trebuie să se orienteze către un site de prezentare. 

Aceste informații sunt esențiale pentru a putea începe procesul de planificare.  

După ce sunt puse la punct toate informațiile necesare demarării proiectului, se începe etapa de schițare a site-ului web. Cu alte cuvinte, se concepe un schelet al acestuia. 

  • Proiectare și creare de conținut 

În această fază, web developer-ul transformă informațiile primite într-un schelet, pe baza căruia urmează să se realizeaze site-ul. 

În cazul în care ceri ajutorul unui agenții 360, etapa de creare de conținut este concepută de către o echipă de content writeri și copywriteri profesioniști. De asemenea, aici intervin și specialiștii SEO, care au rolul de a optimiza textele.  

În caz contrar, conținut web este redactat de către client, deoarece dezvoltatorii nu se ocupă de acest aspect. 

  • Codificare și implementare 

În acest moment, atât dezvoltatorii front-end, cât și developerii back-end lucrează împreună, pentru a face site-ul funcțional în browser. În acest moment se integrează elementele în pagini și se instalează diferite plug-inuri, pentru buna funcționare a website-ului. 

  • Testare și lansare 

Site-urile web trebuie testate, înainte de a fi lansate. În această fază se verifică toate hyperlink-urile, modalitatea în care paginile web rulează pe diferite browsere și pe alte dispozitive. 

După ce sunt corectate toate erorile, site-ul web este pregătit să fie accesat de către publicul larg.  

Este normal ca în momentul în care te hotărăști să creezi afacerii un site web, să-ți dorești calitate. De aceea, este recomandat să iei legătura cu Danco Vision, unde găsești toate serviciile de care ai nevoie pentru un website de nota 10: web development București, design grafic, optimizare SEO, strategie social media și performance marketing. Toate acestea sunt utile pentru a face site-ul cunoscut în mediul online. 

NOUTĂȚI

Articole similare

Beneficiile eCommerce-ului

Digitalizarea și comerțul sunt 2 piese importante ale business-ului contemporan care merg mână-n mână. Comerțul este cărămida de bază a oricărui business, în timp ce

Citește