Rebranding-ul Danco Vision, un proiect 360 din toate punctele de vedere

Pentru Danco Vision, anul 2021 a reprezentat un an al creșterii și al transformărilor pe toate planurile, de la cifre, noi colegi, clienți și proiecte, până la tipuri de servicii oferite.

Astfel, după aproape 16 ani de web design și SEO, a sosit timpul ca Danco Vision să devină și oficial o agenție 3600, capabilă să răspundă în mod integrat nevoilor de comunicare, în digital and beyond.

Dar ce a presupus mai exact acest lucru?

 

În primul rând, rezolvarea a două necunoscute:

1. Cum integrăm în cadrul agenției cea mai recentă achiziție, #DigitalU?
2. Cum abordăm ideea rebranding-ului? Ce păstrăm, ce schimbăm și mai ales, de ce?

După brainstorming-uri lungi și repetate cu toate departamentele, am ajuns la concluzia unanimă: #DigitalU va fi absorbit, Danco Vision Interactive devine Danco Vision și atât identitatea vizuală și verbală, cât și website-ul au nevoie de un refresh – în acord cu schimbările la nivel de structură și direcție.

Și pentru că a fost unul dintre cele mai importante proiecte ale acestui an, am lucrat în mod integrat, 3600. Urmând o viziune generală, fiecare departament și coleg implicat și-au pus abilitățile la lucru pentru a aduce la viață ideile despre ce și cum ar trebui să fie.

De la cuvânt pornește totul. Și e deopotrivă flatantă și înfricoșătoare o astfel de responsabilitate, mai ales când exigențele sunt mult mai mari, iar direcțiile noastre erau esențiale pentru celelalte departamente. Poziționarea, viziunea, misiunea și valorile, dar și Tone of Voice-ul trebuiau să păstreze sufletul agenției și reputația câștigată, dar și să inspire planurile de viitor.
Am ales să spunem povestea Danco Vision într-un mod onest și prietenos, în care să demonstrăm că suntem parteneri de încredere pentru orice tip de brand. Fiecare frază a fost cu atenție șlefuită de către departamentul de copy, pentru a purta cu sine mai mult decât un sens denotativ. O sumă de emoții și dorințe care reprezintă pasiunea pentru comunicare și digital a tututor colegilor din Danco Vision
.” Mădălina Ursu, Head of Copy

Dacă departamentul de copy a dat startul, a urmat cel de design, care a avut grijă să exprime vizual totul.

„În contextul rebranding-ului Danco Vision, crearea unui nou logo a însemnat o provocare, având în vedere faptul că aveam de-a face cu o companie cu tradiție și performanțe în domeniu.
Am abordat cu entuziasm acest subiect și am ilustrat fuziunea dintre cele două agenții prin simbolul infinitului, format din cele două litere – C și O – din cuvântul DANCO. Am obținut o imagine compactă, a unei agenții 3600 ce poate întâmpina toate nevoile digitale ale clienților. Împreună cu echipa, am reușit să ajungem la acest rezultat de care sunt mândru și care demonstrează faptul că împreună putem livra calitate, indiferent de amploarea proiectului.”
Marius Ionacov, Graphic & Ux Designer

Iar designul website-ului a întregit imaginea și transformarea agenției:

„Sunt în echipa Danco Vision încă de la începuturile companiei, așa că sunt subiectiv, dar și martor la dezvoltarea acesteia.
Ideea de la care am plecat a fost simplă – maturitatea la care am ajuns, atât noi cei din echipa core, cât și compania prin diversitatea și omogenitatea serviciilor și a oamenilor. Serviciile 3600, pe lângă spectrul complet pe care îl reprezintă, se definesc și ca cerc – o formă completă, sferică, pe care am integrat-o în concept în instanță de blurred rounded color – ca accent al conceptului de full-service. În același timp, am vrut să fie minimalist și să nu deranjeze vizual. Am căutat o prezență continuă, de fundal, mesajul fiind atât maturitatea prin simplitate și complexitatea serviciilor oferite, cât și identitatea reprezentată de valorile verticale și oamenii din spate.”
Cătălin Mitea, Senior Ui/Ux Designer

Odată avută baza, a urmat implementarea efectivă:

„Orice website este un challenge nou, fie el unul de prezentare, eCommerce, dezvoltat pe frameworks comune sau PHP pur, luat de la 0. Însă atunci când vorbim de un proiect intern cum este refacerea website-ului propriu, acesta reprezintă cea mai bună carte de vizită în mediul online pentru agenția noastră. Este mai mult decât un simplu proiect, care a reușit să adune laolaltă întreaga echipă Danco Vision; ne-am pus toți pălăriile de specialiști, fiecare în domeniul său, iar creativitatea și-a făcut loc din plin în cadrul proiectului. Rezultatul este unul excepțional, ce reflectă aptitudinile de Content Writing, SEO, Design, Development și Project Management, dimpreună cu voința comună de a ne mândri, fiecare dintre noi, cu munca depusă. Deși am lucrat într-un mediu dinamic, comunicarea a fost desăvârșită. Și, la finalul zilei, săptămânii, proiectului, aceasta este cea mai importantă axă din cadrul mecanismului pe care îl formăm fiecare dintre noi, în cadrul agenției Danco Vision.” Corina Voicu, Senior Account Manager

Și nu încape îndoială că optimizările SEO au avut un rol definitoriu în păstrarea pozițiilor câștigate de-a lungul timpului:
„Strict pentru optimizarea SEO a website-ului a fost ușor să acoperim toate procesele necesare: keyword research, internal linking, planul de link building. Un aspect important, diferit față de alte proiecte de rebranding, a fost integrarea #DigitalU. Acest lucru a presupus analiza cu atenție a website-urilor anterioare și migrarea, respectiv redirecționarea corectă a paginilor relevante către noul website Danco Vision. Am asigurat astfel menținerea ranking-urilor actuale, dar și creșterea acestora, prin optimizări eficiente care au pus accent pe viteza de încărcare pe mobil și urmând noile tendințe SEO. Prin munca depusă, echipa SEO a arătat că optimizările de top încep chiar de la website-urile proprii.” Ovidiu Răuțu, Head of SEO

Cât despre promovare?

„Când am gândit strategia de promovare, ne-am dorit ca aceasta să fie ancorată în awareness, pentru a trezi curiozitatea pieței din România pentru a afla cine suntem noi și în ce constă noul Danco Vision 3600. Channel of choice pentru mine a fost YouTube. Cu aproape 13 milioane de utilizatori în 2021 prin YouTube pot ajunge la un public mai mare, prin costuri mult mai mici comparativ cu Google Display Network sau Google Search.
Având în vedere că m-am alăturat relativ recent echipei Danco Vision, m-am bucurat să fiu prezent pentru acest milestone. Mi-a dat o satisfacție enormă să pot pune și eu o cărămidă la fundația acestui nou început.”
Mezlum Can, Senior PPC Specialist

Iar pentru a duce vestea mai departe, dincolo de canalele proprii, a avut grijă să se ocupe un alt coleg de-ai noștri, împărtășind același entuziasm:

„Deși uneori aveam impresia că rolul meu nu se intersectează cu munca celorlalți colegi, prin înțelegerea conceptului de 3600 am realizat că totul este interconectat. Iar pentru a celebra transformarea agenției, am căutat opțiuni prin care să ne promovăm și cu alte metode decât cele clasice, prin comunicate de presă, cum ar fi apariții TV, listări, bannere etc. În tot acest timp, nu mi-am uitat sarcina principală, aceea de a crește noul website, asigurându-mă că website-urile partenere respectă o serie de metrice care arată un nivel superior de calitate.” Alexandru Turcu, SEO Outreach Manager

Cât despre cum s-au văzut lucrurile la nivel de management?

„Trecerea către o noua ERĂ Danco Vision a fost una cât se poate de firească. La fel și rebranding-ul, care ne permite să venim în întâmpinarea clienților noștri cu un look fresh, ce exprimă atât calitățile noastre de design și creație, cât și cele care derivă din viziunea și valorile după care ne ghidăm.
Atât integrarea #DigitalU, cât și procesul de rebranding au reprezentat un adevărat challenge, în care am implicat întreaga echipă. Dar după câteva luni de efort susținut, idei în contradictoriu și feedback constructiv, ne bucurăm să ne intitulăm, oficial, agenție full-service.
Promitem să demonstrăm în continuare performanță și calitate în lumea online-ului, având ca principal scop creșterea revenue-ului pentru clienții care trec pragul agenției, online sau offline, și ne dau undă verde în a le transforma business-urile în brand-uri de succes.”
Alina Aldea, fost Head of Digital Marketing la #DigitalU, actual Chief Operating Officer al Danco Vision

Fără doar și poate, plin de provocări și de necunoscute, acest proiect intern a solicitat dedicarea și implicarea tuturor departamentelor. Cum altfel dacă nu 3600.

Semnat,
Your 3600 Digital Agency

NOUTĂȚI

Articole similare