Despre BeReal: ce este și cum poate fi folosit?

Poreclit și ca „antidotul împotriva Instagram-ului”, BeReal este o alternativă a rețelelor sociale care funcționează invers de cum am fost noi obișnuiți. Datorită succesului avut în rândul utilizatorilor, această aplicație începe treptat să captiveze inclusiv atenția brand-urilor.

Continuă să citești pentru a afla mai multe despre această aplicație, dar și cum poate fi utilizată de companii.

Ce este BeReal?

BeReal este o aplicație de socializare care încearcă să aducă înapoi autenticitatea materialelor pe care le postăm în mediul online. Aceasta nu îți pune la dispoziție filtre, număr de urmăritori sau aprecieri. Totul se bazează pe a fi real pe moment.

Lansată încă din 2020, BeReal a prins amploare abia în 2022. La momentul de față, aplicația are aproximativ 56 de milioane de descărcări și este cel mai des utilizată în Statele Unite ale Americii.

Cum funcționează?

Aplicația trimite la o oră aleatorie o notificare care înștiințează utilizatorii că au 2 minute la dispoziție să facă o poză „față-verso” cu ceea ce fac în momentul respectiv. Există opțiunea să faci poza și mai târziu, când poate faci ceva mult mai interesant. Însă, prietenii tăi vor vedea că ai amânat momentul și că ai trimit poza ulterior.

Chiar dacă nu pot fi apreciate aceste imagini ilustrative cu poză față-verso, există o opțiune în care utilizatorii care te urmăresc pot reacționa la poza ta cu un emoji. Însă, chiar și aici aplicația îți solicită o poză cu tine în care tu ești de fapt emoji-ul.

În același timp, poza se va șterge după 24 de ore. Asta înseamnă că prietenii tăi îți vor putea vedea doar pe moment conținutul publicat. Ulterior pozele râmăn într-o arhivă pe care doar tu o poți vedea.

BeReal pentru branduri

BeReal nu a avut succes doar în rândul utilizatorilor obișnuiți. Treptat, brandurile au descoperit că această aplicație poate oferi mediul perfect în care îți poți promova serviciile sau produsele. Chiar dacă aplicația nu are opțiunea de reclame sponsorizate, majoritatea companiilor au devenit creative în ceea ce privește strategia de marketing pe această aplicație.

BeReal poate pune în valoare partea umană și reală a unui brand. Consumatorii pot înțelege mai bine ce se întâmplă în spatele numelui, iar interacțiunea devine mai autentică. Fie că arăți cum se realizează produsele comercializate sau cum echipa stă și lucrează pentru a oferi cele mai bune servicii, BeReal poate ajuta brand-urile să creeze o conexiune mai strânsă și personală cu consumatorii.

Chiar dacă nu toate afacerile pot apela la strategii de marketing prin intermediul BeReal, un brand cu o audiență tânără poate avea de câștigat de pe urma promovării pe această aplicație. Generațiile tinere sunt mult mai atrase de ideea de autenticitate și se concertează foarte mult pe onestitatea brandurilor cărora le sunt fideli.

Deoarece platforma este încă în perioada de explorare, nu există „rețete” standard care să garanteze succesul. Însă, brand-urile trebuie să se concentreze pe dezvoltarea unor strategiicare sunt în concordanță cu valorile aplicației, concentrând-se pe dezvoltarea unei relații autentice cu consumatorii lor.

NOUTĂȚI

Articole similare